Plasme cu rata de împrospătare 600Hz. Ce înseamnă asta?
Postat: 22/04/2011 Filed under: Plasma | Tags: 600Hz, Plasma, refresh rate 3 Comments »600Hz Sub Field Drive, 600Hz refresh rate? Ce inseamnă aceste numere de pe lista de specificaţii? Înseamnă oare ca imaginea la o plasmă care merge la 60Hz este de zece ori mai slabă? Nici vorbă.
Televizoarele mai vechi pe bază de plasmă aveau un neajuns care la noile modele este eliminat prin ridicarea frecvenţei de reîmprospătare a imaginii. Asta duce la o îmbunătăţire marginală dar totuşi reală a experienţei de vizionare. Ceea ce n-aş putea spune despre LCD-uri şi funcţiile lor de mărire a rezoluţiei de mişcare.
Haideţi deci să vedem care este treaba cu hertzii şi cu plasmele.
La acest tip de ecrane imaginea este creată prin impulsionarea electrică a celulelor de fosfor la o frecvenţă de 60 de hertzi pe secundă. Impulsul trimis bulei de plasmă face ca aceasta să se aprindă însă lumina nu rămâne acolo decât o fracţiune de secundă. Următorul impuls o aprinde iar şi tot aşa.
Datorită inerţiei de percepţie a ochiului uman noi vedem o imagine continuă şi nu nişte puncte care se aprind şi se sting. Totuşi la anumite imagini putem observa o uşoară pâlpâire a ecranului care este deranjantă.
Ca să evite problema asta producătorii au înmulţit cu 10 frecvenţa cu care pixelii sunt implusionaţi electric. Semnalul sursă conţine de fapt 60 de cadre pe secundă însă ele sunt repetate de mai multe ori.
O plasmă care are rata de refresh la 600Hz va afişa o imagine mai “solidă” ceea ce face ca imaginile în mişcare să apară mai clare. Diferenţa nu este însă deloc la modul de zece ori mai bine.
Am o plasmă mai veche care funcţionează la 60Hz. Merită să fac upgrade pentru această funcţie?
Cel mai bine este să testezi. Dacă la o plasmă cu 600Hz vezi că imaginea este mai clară şi dacă la vechea ta plasmă remarci pâlpâirea ecranului şi o consideri deranjantă atunci ai nevoie de acel refresh rate mai mare. Pentu ochii unora diferenţa este însă insesizabilă.
Deasemenea ţine cont că rata de reîmprospătare a imaginii nu este cea mai importantă funcţie. Nu orice plasmă cu 600Hz este automat mai bună. Ia în calcul mai întâi rata contrastului şi mărimea ecranului.


[...] şi la varianta 2D sunt sigur, la 24 de cadre pe secundă asta e tot ce se poate. Sunt convins că o plasmă la 600Hz le rezolvă mai [...]
[...] şi la varianta 2D sunt sigur, la 24 de cadre pe secundă asta e tot ce se poate. Sunt convins că o plasmă la 600Hz le rezolvă mai [...]
[...] ecranului de a afișa cu claritate imagini în mișcare. Pentru o explicație mai pe larg citește aici. Anumite plasme produse de Panasonic au o rezoluție a mișcării de 2000 sau chiar 2500 [...]